Bine ati venit pe website-ul My Dental Brasov!
Suna la: +40 753 116 222
Brasov, B-dul Grivitei, nr. 9
Luni, Miercuri, Vineri: 13:00 - 19:00
Marți, Joi: 09:00 - 13:00 | Sambata, Duminica: Inchis

Pedodontie

Pedodonția reprezintă ramura medicinei dentare care se ocupă cu tratamentul specific al dinților de lapte și al dinților permanenți tineri.
Este important pentru copilul dumneavoastră să consulte un dentist de la o vârstă fragedă pentru a stabili un plan de igienă dentară și curățare dentară profesională pe termen lung cât și pentru a realiza că vizita la dentist nu trebuie să însemne implicit durere. Familializarea cu cabinetul stomatologic trebuie să se realizeze treptat, înainte să apară dureri sau necesitatea unor manopere stomatologice laborioase.

Atenția noastră este îndreptată în special către prevenția leziunilor carioase prin cele patru metode recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății: igiena alimentației, sigilarea dinților, fluorizarea generală și locală, igiena oro-dentară, dar și tratamentul de calitate al afecțiunilor existente într-o atmosferă plăcută și prietenoasă, confortabilă pentru micuțul pacient, în care va dori să revină.

Sigilirea dentară sau sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale reprezintă metoda de prevenire și profilaxie a cariei dentare la copii, incidentă cu precădere pe fața ocluzală (cea cu care mestecăm) a dinților și având un grad de apariție mai ridicat la molari și premolari.

Sigilarea se face atât la dinții temporari (de lapte) cât, mai ales, la cei permanenți, de obicei imediat dupa ce au erupt. Metoda se aplică în special pe dinții definitivi (molarii de 6 ani și 12 ani, dar și pe premolari) în intervalul de vârstă 6 – 15 ani.

Protejând dinții de lapte de carii, garantăm sănătatea dinților definitivi și eliminăm riscul unor tratamente invazive care vor afecta morfologia dentară pe întreaga durată a vieții.
Încurajăm parinții să educe copiii în spiritul controalelor dentare periodice .Astfel depistăm la timp cariile și orice anomalie de poziție sau ocluzie și recomandăm și realizăm tratamentul ortodontic dacă este cazul.

Programeaza-te online!


Call Now Button